Despăgubiri pentru 16 foşti deţinuţi la Guantanamo
18 noiembrie 2010Cei 16 foşti deţinuţi ai închisorii Guantanamo au toate şansele să se aleagă cu o plată compensatorie generoasă din partea guvernului britanic, dacă acceptă să nu mai dea în judecată autorităţile londoneze. Unul dintre ei este Binyamin Mohamed, cetăţean britanic, arestat în 2002 în Pakistan, preluat de americani şi dus în Maroc pentru ca apoi să ajungă la Guantanamo. Avocata lui Mohamed, Sapna Malik, spune că acesta ar fi fost torturat fizic în timpul şederii în Maroc, fiind bătut şi tăiat cu lame de ras.
Un reporter BBC a întrebat-o pe avocata fostului deţinut dacă are cunoştinţă de faptul că toţi acoliţii Al-Qaida se plâng că au fost torturaţi în închisoare. Saphna Malik a replicat că declaraţiile clientului ei sunt credibile.
Nimic întâmplător
Promptitudinea şi generozitatea guvernului britanic nu sunt însă întâmplătoare în contextul în care, nu cu mult timp în urmă, noul şef al serviciului secret extern MI6, Sir John Sawers, a susţinut public faptul că instituţia pe care o conduce nu are nici o legătură cu acuzaţiile de tortură. "Tortura este ilegală şi respingătoare în orice împrejurare. Noi, cei de la serviciul secret britanic, nu avem nimic de-a face cu aceste practici. Dacă avem motive să presupunem că felul în care abordăm o anumită situaţie poate conduce la tortură, atunci nu acţionăm. Nici măcar în cazul în care lipsa intervenţiei noastre ar putea duce la un atac terorist".
Cuvinte clare din partea unui om ale cărui apariţii publice sunt extrem de rare. Asigurările date însă de acesta nu se potrivesc foarte bine cu milioanele de euro pe care guvernul britanic este gata să le plăteasca drept despăgubiri celor 16 foşti deţinuţi. Aspectul bizar al acestui caz este confirmat inclusiv de Sir John Walker, fost membru al Comisiei de Apărare, care consideră extrem de ciudată "dezavuarea iniţială a acuzaţiilor de tortură şi unda verde dată apoi pentru despăgubiri".
Subiect fierbinte
Subiectul are toate şansele să devină extrem de mediatizat în Marea Britanie. Sub conducerea fostului judecător Sir Peter Gibson se va încerca lămurirea faptelor odată pentru totdeauna. O comisie formată special cu acest scop, numită de altfel comisia Gibson, urmează să stabilească în ce fel autorităţile britanice au folosit tortura pentru a obţine informaţii.
Sebastian Hesse / Vlad Drăghicescu
Redactor: Robert Schwartz