EVZ.ro: Ziua în care România ratează aderarea la Schengen
24 februarie 2011Consiliul miniştrilor de Interne se va apleca sumar asupra problemei, pentru a constata pregătirea insuficientă a Bulgariei privind aderarea la Spaţiul Schengen şi poziţia politică a Franţei şi a Germaniei, care se opun extinderii acestui spaţiu acum.
Gradul bun de pregătire al României nu este suficient, în condiţiile în care cele două ţări nu pot adera separat, iar Parisul şi Berlinul susţin că de fapt niciuna dintre cele două ţări nu întruneşte criteriile.
Bulgaria mai are probleme
Concluzii ale preşedinţiei ungare a UE, agreate de toate celelalte state vor arăta însă că România a îndeplinit cele şapte criterii tehnice de aderare, pe când Bulgaria a îndeplinit doar şase.
Gradul de pregătire al frontierelor terestre bulgare este problematic, iar o nouă evaluare comunitară va avea loc pe teren în luna martie, când preşedinţia ungară speră să fie constatate progrese.
Între timp, Franţa, Germania şi Olanda ar dori să creeze o legătură clară între aderarea la Spaţiul Schengen a celor două ţări şi combaterea corupţiei de către autorităţile de la Bucureşti şi Sofia.
Speranţe pentru iunie
Parisul în colaborare cu Berlinul lucrează acum la un nou set de criterii de aderare, iar Olanda cere o foaie de parcurs, care să fie validată etapă cu etapă.
Citiţi articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.
evz.ro/DW
Redactor: Ovidiu Suciu