GDL nu are voie să intre în grevă
10 iulie 2007Grevele de avertisment ale membrilor sindicatului GDL – care reprezintă vatmanii şi conductorii de locomotive la Deutsche Bahn – au fost astăzi interzise de către judecătoria din Mainz.
Reamintim că GDL solicită din partea concernului feroviar german un contract separat pentru vatmani şi o majorare a salariilor acestora cu peste 30%. Deoarece managementul Deutsche Bahn a respins categoric solicitările GDL, sindicatul a iniţiat şi astăzi greve de avertisment pe întreg teritoriul Republicii Federale.
Cu puţin după ce vatmanii au încetat lucrul în întreaga Germanie, judecătoria din Mainz a dat câştig de cauză Deutsche Bahn în procesul iniţiat de conducerea concernului, astfel încât conductorii de locomotive sunt obligaţi să-şi reia acvtivitatea.
Deutsche Bahn se vede încurajat de decizia tribunalului: „Ne gândim acum la mai multe posibilităţi printre care şi aceea de a solicita despăgubiri din partea GDL”, a declarat Werner Beyreuther, din partea patronatului.