Geoingineria, soluţia problemelor climatice?
Noi studii arată că populaţia este îngrijorată de ideea manipulării climei. Inginerii de mediu testează oglinzi solare, albirea norilor şi alte metode prin care ar putea reduce cantitatea de lumină ce ajunge pe Pământ.
Modificarea temperaturilor în mod artificial
Atunci când ardem combustibili fosili, creștem concentrația gazelor cu efect de seră din atmosferă. Acest fapt modifică clima Pământului. Inginerii au acum posibilitatea de a manipula mediul înconjurător, însă cele mai multe comunități de testare au afirmat că nu au încredere în tehnologie.
Reflectarea razelor solare
Inginerii mediului au propus lansarea unor oglinzi uriaşe în stratosferă, orientate spre soare, pentru a reflecta lumina înapoi în spaţiu şi a reduce temperaturile la nivel global. Însă în cadrul unui studiu recent, comunitățile de testare din Australia și Noua Zeelandă au declarat că oglinzile solare ar fi prea periculoase, costisitoare și imprevizibile.
Particule artificiale în stratosferă
Geoinginerii au testat de asemenea metode chimice de manipulare a climei. Prin lansarea unui balon în atmosferă, cercetătorii plănuiesc să împrăştie aerosoli de sulfat, aceştia având scopul de a respinge lumina solară în spaţiu şi de a scădea temperatura Pământului. Însă participanţii la studiu au afirmat că preferă experimente bazate pe procese naturale.
Albirea norilor
Participanţii la studiu au fost mai puţin reticenţi la ideea albirii norilor. Această tehnică presupune pulverizarea unor cantităţi considerabile de apă de mare în atmosferă, fapt ce ar modifica dimensiunea picăturilor de apă din norii deja existenţi, făcându-i mai albi şi mai denşi, cu scopul de a reflecta razele solare. Impactul experimentului asupra mediului înconjurător nu este încă înţeles.
Dezagregare sporită
Participanţii la studiu s-au arătat mai puţin îngrijoraţi de ideea tehnicii numite "dezagregare sporită". Experimentul implică măcinarea sau încălzirea mineralelor pentru a intensifica procesul prin care acestea sunt dizolvate de dioxidul de carbon din atmosferă. Calcarul rezultat reţine dioxidul de carbon pentru câteva mii de ani. Din nefericire procesul necesită o cantitate uriaşă de apă.
Stocarea dioxidului de carbon cu ajutorul cărbunelui
Biochar este un cărbune creat din vegetaţie. Acesta absoarbe dioxidul de carbon, stocând gazele cu efect de seră timp de secole întregi. Sigura problemă pe care oamenii de ştiinţă o văd este că procesul acesta necesită terenuri vaste, iar în prezent spaţiul respectiv este folosit pentru recolte. Tehnica aceasta a fost primită relativ bine de participanţii la studiu.
Acţiuni necesare
Studiul a fost realizat de cercetătorii Universităţii Massey din Noua Zeelandă şi cei ai Universităţii Southampton din Marea Britanie. Co-autorul Damon Teagle a afirmat pentru DW că geoingineria este o opţiune, însă a subliniat faptul că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi îmbunătăţirea eficienţei energetice sunt necesare pentru protejarea climei globale.