Grecia: Morți și răniți în urma unei furtuni violente
11 iulie 2019O femeie și un băiat de 8 ani din România și-au pierdut viața în momentul prăbușirii acoperișului restaurantului unde se aflau, după furtuna care a lovit regiunea Halkidiki. Un rus și copilul său de doi ani au murit într-un hotel din stațiunea Kassandra, după ce un copac a căzut peste ei. Un cuplu din Cehia şi-a pierdut viaţa în stațiunea vecină Propontida, după ce rulota lor a fost distrusă de vânturile extrem de puternice. Potrivit poliției elene, un pescar este dat dispărut.
"Nu am văzut în viața mea vânturi atât de violente", a declarat șeful protecției civile Charalambos Stergiadis. Pe lângă cele șase persoane care au murit, peste 60 au fost rănite de scaune, pietre, tomberoane și alte obiecte luate de vânt.
După caniculă a venit furtuna
În regiunea Halkidiki, la sud-est de Salonic, a fost decretată starea de urgență. 140 de pompieri s-au aflat în misiune. Martorii oculari au declarat pentru postul TV ERT că tornada a durat cam 20 de minute. Anterior, în Grecia se înregistraseră temperaturi de până la 40 de grade Celsius.
Mănăstirea Sfântul Pantelimon pe Muntele Athos
Pe peninsula Halkidiki își fac concediul în prezent zeci de mii de turiști, mai ales din estul Europei. Pe lângă numeroasele plaje, în zonă se mai află oraşul natal al lui Aristotel (Stagira) și Sfântul Muntele Athos.
os/mw (dpa, afp)