Hip-hop-ul a împlinit 50 de ani

În 1973, Bronxul din New York ardea. La propriu. Pompierii ieșeau în mod regulat să stingă incendiile din blocuri. Erau puse, cel mai probabil, de proprietarii de imobile, care sperau să obțină despăgubiri grase de la asigurări.

Infrastructură era dărăpănată, multe clădiri rezidențiale erau goale, unele pur și simplu se dărâmau. Străzile pline de moloz și gunoaie ale Bronxului erau printre cele mai periculoase locuri din Statele Unite. Tâlhării, crime și jafuri făceau parte din viața tristă de zi cu zi a locuitorilor cartierului, cei mai mulți dintre ei șomeri și, deci, extrem de săraci. Tinerii se grupaseră în bande care controlau străzile și se luptau între ele. Parcurile erau pline de traficanți de droguri, proxeneți și prostituate.

Tristețe de Bronx

Bronxul, dar și alte zone din New York (Lower East Side sau Harlem), arătau la începutul anilor 1970 precum orașele Europei la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea acum două decenii fotoreporterul Allan Tannenbaum.

Cei care își permiteau și reușeau să convingă proprietari dispuși să le închireze spații de locuit în alte părți fugeau din cartier. Deși segregarea rasială fusese oficial abolită în SUA, mulți albi refuzau să trăiască alături de conaționali de culoare, astfel că discriminarea a continuat, mai ales în zona aceasta imobiliară. Situația a determinat perpetuarea rasismul structural. Afro-americani și latino-americani au fost obligați să rămână înghesuiți în cartierele dezavantajate social și neglijate. Trezoreria metropolei era goală, destul de mulți polițiști erau corupți și rasiști. Practic, autoritățile i-au lăsat pe tinerii de aici în legea lor.

O petrecere de adolescenți devine mit fondator

„La acea vreme, New Yorkul era aproape falimentar”, își amintește Cindy Campbell, într-un videoclip realizat de casa de licitații Christie's, care a scos de curând la vânzare obiecte din epoca în care se năștea curentul muzical hip-hop. La acea vreme, Cindy era elevă de liceu. O petrecere organizată la sfârșitul vacanței de vară ar fi trebuit să o ajute să strângă bani din care să-și poată cumpăra haine pentru noul anul școlar. Taxa de participare la ceea ce numise „DJ Kool Herc Party" fusese stabilită la 50 de cenți pentru băieți și 25 pentru fete. DJ Kool Herc era fratele în vârstă de 18 ani al lui Cindy, Clive Campell.

Pe 11 august 1973, DJ Kool Herc și-a instalat sistemul audio - două platane, un mixer, un amplificator și un set de difuzoare - în sala de club a clădirii de la 1520 Sedgwick Avenue din Bronx. În câteva minute, în încăperea întunecoasă plutea un miros înțepător de marijuana. Basul zguduia pereții și pătrundea până în oasele dansatorilor transpirați.

Amicul lui DJ Herc, Coke La Rock, care vindea iarbă în sala de petrecere, a luat microfonul, i-a salutat pe prieteni și a început să vorbească în rime. Avea să fie, mai târziu, recunoscut drept cel dintâi MC, maestru de ceremonii.

Cam 50 de persoane, prieteni și tineri din cartier, au fost martorii primei petreceri hip-hop, fără să își imagineze că în acea încăpere din Bronx se scrie istorie.

Cum a creat DJ Herc sunete noi

DJ existaseră și până atunci. Nici măcar recitatul versurilor unui cântec nu era ceva revoluționar - comediantul american Pigmeat Markham lansase deja în 1968 piesa „Here Comes the Judge”. Nouă era tehnica folosită de DJ Kool Herc - și se nășteau sunete care nu fuseseră auzite până atunci în altă parte: a folosit doar canalele de percuție și bas ale cântecelor. Întrucât aceste secvențe instrumentale erau foarte scurte, DJ Kool Herc a repetat pur și simplu același fragment iar și iar. Și-a numit această tehnică „merry-go-round”, carusel, și a dezvoltat astfel un sunet nou, extrem de dansabil. Așa a luat naștere breakdance-ul - tineri care dansau pe muzica sincopată.

DJ Kool Herc avea să combine diferite stiluri de muzică în spectacolele sale, fără să-și divulge sursa, fără, deci, să spună cuiva ce discuri învârtea pe platane. La urma urmei, lumea trebuia să vină la petrecerile lui și să-i asculte muzica.

De fapt, atât sursa cât și pasiunea pentru muzică veneau de la tatăl celor doi frați Cindy și Clive: bătrânul Campbell era colecționar de discuri și avea acasă albume de jazz, gospel și country. În afara moștenirii de familie, DJ Kool Herc a fost interesat și de soul, dar și de muzica disco modernă. Întotdeauna a căutat sunete noi din care să poată crea un beat - bază pentru o nouă piesă hip-hop bună.

Și, într-adevăr, vestea petrecerilor cu artificii muzicale s-a răspândit rapid în cartier. Toată lumea dorea să îl asculte pe DJ Kool Herc, povestește rapperul Coke La Rock, în documentarul Netflix „Hip-Hop Evolution”, Veneau acolo criminali sau hoți alături de dansatori și de oameni normali, astfel că lounge-ul blocului din Bronx a devenit în cele din urmă prea mic. Petrecerile s-au mutat în aer liber și aveau să devină o obișnuință a cartierelor newyorkeze în anii 1970. Sursa de curent erau stâlpii de iluminat stradal.

Mai mult decât doar muzică

De la bun început, hip-hop-ul nu a fost doar un gen muzical. Lumea aceasta se autodefinea ca un act multicultural care dă frâu liber creativității. Pe lângă DJ-ing, rap, breakdance mai veneau graffiti și cunoaștere. Iar cine dorea să asculte hip-hop trebuia să vină la petrecerile de cartier, pentru că la mijlocul anilor 1970 nu existau albumele de gen și nici o piesă hip-hop nu era difuzată la radio.

Abia în 1979, Sugarhill Gang cu „Rapper's Delight” aduceau, în premieră, hip-hop-ul în topurile americane - o piesă acum considerată un clasic muzical. La fel cum un clasic a devenit și „The Message” al trupei Grandmaster Flash & The Furious Five, apărută în 1982 ca o poveste cântată despre viața din ghetoul din New York. „De la bun început, hip-hop-ul a fost vocea celor neauziți, a grupurilor marginalizate. Oamenii pot spune povești despre nedreptatea socială care li se întâmplă. Nu doar aici, în America, ci în întreaga lume", explică Rocky Bucano, directorul Universal Hip Hop Museum din New York, într-un videoclip promoțional pentru deschiderea muzeului, planificată pentru 2024.

CNN-ul cartierelor defavorizate

Într-un videoclip din seria „Black History in Two Minutes" („Istoria neagră în două minute”), realizatorul Ava DuVernay a numit hip-hop-ul „CNN-ul comunității negre”, pentru că relatează poetic despre ceea ce trăiesc oamenii de culoare în viața de zi cu zi, despre lumea, problemele sociale și economice cu care se confruntă. Mulți rapperi americani care au ajuns în top nu provin din clasa de mijloc, ci din mediile sărace și defavorizate, de unde a apărut hip-hop-ul.

De la o muzică de nișă, de la un subgen cultural, hip-hop-ul nu doar că a ajuns mainstream dar a devenit unul dintre cele mai populare stiluri de muzică, a cărui scenă s-a umplut de superstaruri precum Tupac, The Notorious B.I.G., LL Cool J, Public Enemy, Beastie Boys, Wu-Tang Clan, Timbaland, Jay-Z, Dr. Dre, Nas, Eminem, Nicki Minaj, Lil Wayne, Drake, Missy Elliott, Snoop Dogg sau Kendrick Lamar. Iar din Statele Unite s-a răspândit în întreaga lume, influențând muzica, moda, filmul, publicitatea și arta unei întregi generații. Hip-hop-ul este acum un gen cultural major.

În Germania, scena hip-hop s-a format cu un oarecare defazaj temporal dar, între timp, din 2017, se poate chiar vota un partid hip-hop. Deocamdată nu a intrat în Parlament.