NATO - semnale clare pentru Rusia
8 septembrie 2014După reuniunea la vârf de la Newport, NATO a efectuat primele exerciţii militare în Letonia. Pe fondul tensiunilor din Ucraina, Alianţa este decisă să protejeze statele baltice de o potenţială ameninţare din partea Rusiei. Manevrele militare la care au luat parte aproximativ 500 de paraşutişti au fost efectuate în eventualitatea unei intervenţii într-un stat membru al Alianţei, la nevoie.
Exerciţiul a fost parte a unui amplu program de instruire militară aflat în derulare între 2 şi 8 septembrie în Germania, Polonia şi în statele baltice. Stabilit cu multă vreme în urmă, programul pentru Europa de Est are menirea de a transmite un semnal limpede Rusiei. "Alianţa este hotărâtă să apere integritatea teritorială a statelor membre", a declarat la Riga generalul Hans-Lothar Domrose.
Agresorul Rusia
La exerciţiile "Steadfast Javelin II" participă, în total, 2000 de soldaţi din nouă ţări ale Alianţei, printre care şi Germania. Generalul Domrose a subliniat "legătura evidentă" a manevrelor militare cu conflictul ucrainean.
În opinia generalului NATO Ed Davis, organizaţia se confruntă cu "o nouă ameninţare". De aceea, Alianţa şi-a propus să pregătească o trupă capabilă să reacţioneze în faţa oricărei ameninţări în intervalul a doar 48 de ore.
Conform ministrului leton al Apărării, Raimonds Vejonis, Rusia a ignorat dreptul internaţional, preferând postura de "agresor". Federaţia Rusă nu poate fi catalogată drept duşman, însă "e o potenţială ameninţare la adresa ţărilor europene şi a NATO", a mai precizat Vejonis.
La summitul din Ţara Galilor, Alianţa a decis formarea unei trupe de intervenţie rapidă. În plus, Alianţa şi-a propus să stocheze echipamente şi muniţie în Estonia, Lituania, Letonia, Polonia şi România. În situaţii de urgenţă, trupa nou creată ar urma să aibă acces rapid la aceste depozite.