Mevlude Genc, o figură maternă universală

Supraviețuitoare a unei crime motivate de ură neonazistă, compasiunea nemărginită a lui Mevlude Genc a servit drept sursă de inspirație pentru o întreagă generație. Sertan Sanderson, autor DW, explorează modul în care moartea ei este o pierdere pentru Germania și Turcia.

De fiecare dată când conduc pe autostrada A3 din Germania, există o ieșire pe care mă tem să o tranzitez: Solingen. Un oraș care, cândva, era cunoscut în primul rând pentru cuțitele și foarfecele sale artizanale a ajuns să simbolizeze una dintre cele mai grave crime motivate de ură din istoria modernă a Germaniei.

Eram abia un adolescent când cinci membri nevinovați ai unei familii de imigranți din Turcia au fost uciși într-un atac incendiar comis de un grup de neonaziști. Cei mai mulți dintre agresori abia dacă împliniseră vârsta mea la acel moment. Ca și majoritatea victimelor, de altfel. 

Atacul brutal m-a făcut să-mi pun la îndoială propria identitate între mai multe culturi. Fiind eu însumi relativ străin aici, am căutat să înțeleg cum să reacționez la o manifestare de ură atât de gravă.

Când au izbucnit revoltele, răspândindu-se în întreaga țară în urma atacului, îmi amintesc că eu, mai tânăr, mă întrebam: cum ar trebui să reacționez? Trebuie să contracarăm ura cu ură? Și unde mă duc toate acestea?

Respingând direct ura

Mama familiei ucise în atacul de la Solingen, Mevlude Genc, a trăit pentru a oferi răspunsul perfect la întrebările mele. Ea și-a pierdut două fiice și trei nepoate în infernul care i-a cuprins casa în 1993.

În loc de ură, Genc - pentru tot restul vieții sale - a căutat iertarea ca răspuns la ceea ce i s-a întâmplat familiei sale. Ea a devenit o avangardă a păcii și reconcilierii, a cărei mărinimie spirituală poate fi comparată doar cu aceea a unor oameni ca Nelson Mandela și Nadia Murad.

"De acum înainte, trebuie să trăim în fraternitate, armonie și prietenie, pentru totdeauna. Nu am ură pentru nimeni", a declarat ea într-una dintre numeroasele ocazii în care a militat pentru înțelegere între culturi și credințe.

Devotament neclintit

Odată cu decesul ei, la vârsta de 79 de ani, la sfârșitul lunii octombrie, două țări, Germania și Turcia, au pierdut un model de urmat. O femeie care s-a remarcat oferind un răspuns simplu la o rețea complexă a ostilității față de străini, aflată - la acel moment - abia la început în Germania.

Pe măsură ce o serie de asasinate cu țintă precisă - persoanele cu origini străine - aveau loc la începutul și mijlocul anilor 2000 (cunoscute sub numele de așa-numitele crime ale Subteranei Național-Socialiste sau crimele NSU), Genc a continuat să facă apel la public, pledând pentru rațiune și măsură, pentru încredere în guvernul care trebuie să pedepsească făptașii și să facă dreptate victimelor și familiilor acestora.

Cu toate acestea, acel guvern a fost, în cel mai fericit caz, lent în a recunoaște toate aceste crime odioase drept acte teroriste. Ba chiar, în unele privințe, a fost chiar complice la o serie de mușamalizări menite să protejeze comunitatea germană de informații, care ar fi putut preveni cel puțin unele dintre atacuri.

În pofida acestor vicisitudini, Genc a continuat să creadă în neînfricata ei abordare pacifistă, ba chiar și-a extins campania discretă pentru pace cu fiecare distincție pe care a primit-o, inclusiv cea mai înaltă decorație din Germania, Ordinul de Merit al Republicii Federale.

Răbdarea ei și încrederea în bunăvoința oamenilor i-au înnobilat acțiunile mult mai mult decât știrile senzaționaliste. Viața ei a fost dedicată compasiunii și decenței, chiar și în fața adversităților puternice. Se poate spune, tragic, că într-adevăr a fost o viață bine trăită.

Curajoasa lume nouă

Lumea s-a schimbat de la atacul din 1993 și poate nu în bine. În loc să se îndrepte spre unitate și înțelegere, polarizarea alimentează o îngustime de vederi capabilă să umple națiuni întregi de ură.

Ceea ce odinioară era la propriu de nedescris, auzi astăzi ieșind pe gura unora dintre cei mai puternici lideri din lume. Oriunde ai întoarce capul, migrația este încă văzută ca o amenințare care aparent necesită control si limitare. 

Atacurile xenofobe și rasiste continuă să coste vieți în întreaga lume, în timp ce noi nume apar pe lista locurilor care m-ar face să mă cutremur pe autostrăzile și intersecțiile din întreaga lume: Hanau, Christchurch, Chautauqua. Lista, din păcate, continuă.

Ce ar face Mevlude Genc?

Mă cuprinde un sentiment fizic de repulsie când scriu aceste nume. Îmi dau seama că o invidiez pe Mevlude Genc care, în pofida enormei suferințe, a rămas fidelă ei însăși. Nici măcar nu s-a mutat din orașul ei natal adoptiv, Solingen, fie ea tragedia trăită cât de mare. 

"Am trăit întotdeauna aici, este casa mea. Atât bunele, cât și relele fac parte din mine", a declarat ea într-un interviu cu ocazia împlinirii a 70 de ani. "Voi rămâne aici până când voi muri".

Mi-aș dori să am calmul ei, capacitatea ei de a înfrunta calamitățile cu stăpânire de sine. Mi-aș dori să pot pur și simplu să am încredere că lucrurile se vor echilibra în cele din urmă. Mi-aș dori ca numele acelor locuri să nu fie încărcate de atâta groază.