Opinie: Politicienii se spală pe mâini

Deși în România consumul de droguri este mai redus decât în cele mai multe țări europene, acest flagel crește îngrijorător de la un an la altul, cu precădere în rândul tinerilor, iar dintre aceștia mai ales în rândul adolescenților. Înăsprirea pedepselor pentru consumatori, dar și pentru cei care comercializează „moartea albă“, nu scade procentul acestor infracțiuni.

Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Avangarde, 7 din 10 bucureșteni consideră că legislația privitoare la consumul de droguri trebuie înăsprită, iar 76 la sută spun că nu sunt de acord cu legalizarea drogurilor ușoare. Persoanele de peste 65 de ani vor, sută la sută, ca cei care consumă droguri să primească pedepse mai mari, procentele scăzând la categoriile de vârstă mai mică, ajungând la 53 la sută în rândul tinerilor între 18 și 30 de ani. Potrivit aceluiași sondaj, 21 la sută dintre respondenți cunosc pe cineva care consumă droguri, ușoare sau foarte periculoase.

Marți, 5 septembrie, mai mulţi miniştri au semnat Planul Naţional Cadru de Acţiune privind siguranţa şcolară, care prevede creşterea gradului de siguranţă şcolară, combaterea traficului şi consumului de droguri în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying şi reducerea riscului de expunere a elevilor la infracţiuni. Se discută de mai multe zile despre testarea obligatorie a elevilor din învățământul preuniversitar pentru a fi depistați consumatorii de droguri, și cei care consumă ocazional, și cei dependenți.

Testarea elevilor ar înăspri bullyngul în școli

Opinia publică e împărțită, o bună parte a părinților fiind de acord cu testarea consumului de droguri în școli. Consecințele negative care decurg dintr-o astfel de măsură au făcut ca inițiatorii să facă un pas în spate. Mai întâi, oricât de confidențiale ar fi rezultatele testării elevilor, cei depistați pozitiv se află. Prieteni de la prieteni, părinți de la părinți, profesori de la profesori. Cum se spune, „se duce vorba“, ca și în cazul adolescenților LGBTQ+. Una dintre cele mai urâte injurii în rândul elevilor este „drogatule“. Atunci când cel hulit de colegi chiar consumă droguri, el va fi supus bullyingului, va fi izolat, având toate șansele să intre în depresie.

Pe de altă parte, testarea elevilor, chiar cu acordul părinților, este aproape inutilă. Nu pot fi testați zilnic, săptămânal sau chiar o dată pe lună. Azi, un elev trece testul consumului de droguri, dar peste un timp el va începe să consume. Și reversul este valabil.

Fuga de răspundere a politicienilor, dosită în spatele „strategiilor naționale“

Fostul ministru al Justiției în guvernul Ciucă, Cătălin Predoiu, transbordat la Interne în cabinetul Ciolacu – ce are de-a face Predoiu cu încrengătura de șefi din Poliție și din celelalte structuri subordonate ministerului nimeni nu știe –, spunea în urmă cu trei luni la audierile din comisiile Parlamentului că e inadmisibil să avem școli „pline de droguri“. „Ce este de făcut?“, a continuat viitorul ministru al Internelor. „Ştiu ce e de făcut. Trebuie să aplicăm programele şi strategiile pe care le avem, sunt adoptate, să cooperăm mai mult pe orizontală“. Se putea coopera mai mult pe orizontală și când Predoiu a deținut portofoliul Justiției. „Ghinion!“, vorba lui Iohannis.

După semnarea Planului Naţional Cadru de Acţiune privind siguranţa şcolară, Ministerul de Interne a dat un comunicat din care reținem că va urma „elaborarea unui cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în şcoli, pe baza unor proceduri care să implice acordul părinţilor, să asigure confidenţialitatea, nediscriminarea, să evite stigmatizarea sau bullyingul; în procesul de elaborare a propunerilor de act normativ vor fi consultate asociaţiile de părinţi şi elevi“. În urmă cu câteva luni, Cătălin Predoiu spunea la audieri că avem programe și strategii de luptă împotriva drogurilor. Iată că le-am pierdut pe drum și e nevoie acum de alte acte normative.

Adevărul e că de-a lungul timpului toate planurile naționale, strategiile naționale, programele naționale, proiectele pe termen lung, și acestea tot naționale, au fost atât de lăbărțate, atât de lipsite de măsuri punctuale și de actori concreți, încât s-au pierdut pe drum, praful și pulberea s-a ales de ele. Fuga de răspundere a politicienilor a fost dosită mereu în spatele unei bombastice „strategii naționale“. Programul prezidențial „România Educată“ e tot pe-acolo, dacă ținem seama de mizele utopice incluse în legile Educației.

Lupta cu drogurile se reduce la condamnarea efectelor

Cum stăm? Școlile din România au nevoie de 3000 de psihologi, și asta de ani de zile. Consilierii din școli fie sunt slab pregătiți, fie sunt dezinteresați, fie și una și alta, de vreme ce elevii apelează rarisim la ajutorul lor.

Agenția Națională Antidrog (ANA) din subordinea Ministerului de Interne are puțin peste 200 de angajați, dintre care o grămadă sunt șefi. Acest personal redus al instituției trebuie să asigure la nivel național monitorizarea, colectarea, evaluarea, interpretarea și corelarea datelor în scopul elaborării de politici și aplicării de măsuri eficiente pentru combaterea traficului de droguri. E o glumă că instituția poate fi eficientă în lupta cu traficanții de droguri.

O serie de ONG-uri, consumatoare de bani publici, se rezumă la monitorizarea consumatorilor de droguri, la comunicate alarmiste, la sesiuni din joi în paști cu participarea unor reprezentanți ai Poliției și Justiției.

Ca și în cazul altor boli din societate, în ceea ce privește consumul de droguri în școli politicienii și instituțiile abilitate se uită doar la efecte, nu și la cauze. Lupta cu drogurile în școli ar trebui să înceapă cu măsuri care să diminueze numărul copiilor defavorizați, cu responsabilizarea profesorilor în circuitul educației astfel încât elevii să conștientizeze riscurile și efectele dezastruoase ale consumului de stupefiante. Vizionarea la clasă a unor documentare care să arate cum mari actori, scriitori, cântăreți ai lumii au căzut victime „morții albe“ ar face mai mult decât ora de religie ori de educație civică. Legătura părinților cu școala, nu doar prin ședințe semestriale, ci față în față cu dirigintele, ar putea conduce la o mai bună cunoaștere a vulnerabilității copiilor. Dar în sistemul nostru de învățământ actorii elevi, profesori și părinți joacă într-o piesă în care replicile sunt paralele unele față de celelalte.