1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vacciniști și antivacciniști, o confruntare care va dispărea

29 decembrie 2020

În ciuda dezbaterilor aprinse din societate, campania de vaccinare va merge în ritm accelerat, iar încrederea oamenilor în procesul de imunizare va crește direct proporțional cu numărul de persoane care s-au vaccinat.

https://p.dw.com/p/3nJoJ
Coronavirus vaccin
Imagine: Marijan Murat/dpa/picture alliance

Odată cu debutul campaniei de vaccinare a început să se intensifice și dezbaterea pe această temă atât în presă, cât și pe rețelele sociale.

E firesc să fie oameni care nu vor să se vaccineze, e firesc, de asemenea, să fie oameni care mai așteaptă și care-și pun întrebări. Suntem diferiți și e normal să ne raportăm diferit la evenimente.

Dar, pe de altă parte, din mijlocul unei epidemii globale, asistăm la o revoluție în domeniul medical, dar și la una în ce privește colaborarea între comunități pentru a stopa amenințarea.

Pesimiștii și scepticii trebuie să știe că până la această dată (28 decembrie 2020) peste 4,4 milioane de persoane s-au vaccinat deja împotriva COVID-19. La această cifră s-au raportat 6 reacții negative grave – șoc anafilactic și nu s-a înregistrat niciun deces provocat de vaccin.

În curând, un val de noi date despre eficacitatea vaccinului, despre reacții adverse, dar și despre efectul asupra epidemiei va veni către autoritățile medicale. Un prim pas important în lupta cu epidemia a fost făcut înainte de sfârșitul anului, ceea ce puțini specialiști prevedeau în urmă cu câteva luni.

Să ne luăm viața înapoi!

E nevoie de 6 milioane de persoane imunizate în România pentru ca epidemia să încetinească

Într-un studiu sociologic publicat de Avangarde în urmă cu câteva zile se observa că în jur de 30% dintre români vor refuza să se vaccineze, iar alți 30% spuneau că o vor face. Deci 6 milioane de români sunt deja deciși să se vaccineze.

În opinia mea, dacă autoritățile vor reuși ca pe parcursul următoarelor trei luni să imunizeze cele 6 milioane de persoane care vor s-o facă, epidemia va dispărea din România.

Într-un interviu acordat SpotMedia.ro de medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din Societatea Națională de Medicină a Familiei, în luna iulie, acesta susținea, referindu-se la epidemia de gripă, că “ideal ar fi să vaccinăm anual 5 milioane de persoane” pentru ca această epidemie să nu mai facă victime.

Puteţi citi articolul integral AICI.