Washington: Pentagonul anunţă retragerea arsenalului greu din Germania
10 ianuarie 2004Publicitate
Un oficial al Departamentului american al Apărării a anunţat că Statele Unite pregătesc retragerea, în următorii ani, a arsenalului greu staţionat în Germania. Gestul, a precizat responsabilul de la Pentagon, se circumscrie politicii de realiniere a dispozitivelor americane dislocate în jurul lumii. Deocamdată nu a fost stabilită o agendă a retragerii şi nici nu au fost desemnate unităţile militare ce urmează a fi dezafectate. În prezent, în Germania sunt staţionaţi 70.000 de militari americani, Wall Street Journal citînd surse din Pentagon care afirmă că, pînă în 2006, urmează a fi retraşi cel puţin 30.000.